În ultimii ani, printre cauzele principale a formării cariilor dentare s-au remarcat 3 factori: flora microbiană bucală, unele componente alimentare şi calitatea structurilor dentare. Pentru declanşarea leziunilor carioase este necesară interferenţa obligatorie a acestor 3 cauze. Limitarea dezvoltării florei microbiene se poate face de către fiecare dintre noi, aplicând măsurile de igienă orală.
Alimentaţia este al doilea factor determinant în producerea cariei dentare, implicaţiile ei fiind dominate de rolul decisiv al hidraţilor de carbon şi de lipsa de nocivitate a lipidelor şi proteinelor. Efectul nociv al hidraţilor de carbon a fost probat de obsevaţiile efectuate pe populaţii care au o alimentaţie exclusiv de origine vegetală (aşa cum sunt locuitorii din insulele polineziene) sau exclusiv animală (eschimoşii) şi care au dinţii perfect sănătoşi, atât timp cât nu consumă hidraţi de carbon.
O dată cu introducerea acestora în alimentaţie, caria apare cu o frecvenţă mai mare. Acelaşi lucru s-a observat şi în timpul perioadelor de restricţii alimentare, cum a fost cel de-al doilea Război Mondial, când consumul de hidraţi de carbon a scăzut foarte mult, antrenând şi scăderea proporţională a numărului de carii dentare, iar după terminarea ostilităţilor, reluarea unei vieţi normale a fost însoţită şi de reapariţia în proporţie importantă a degradării dentare.
Efectul hidrocarbonatelor nu depinde numai de contactul lor cu dintele, ci şi de durata acestui contact. Un rol important în acest sens îl are consistenţa alimentaţiei, alimentele moi fiind mai cariogene decât cele tari, ca şi cele sub formă de pulberi fine, faţă de cele lichide. De asemenea, adezivitatea şi vâscozitatea unor produse zaharoase (caramele, jeleuri, rahat) favorizează în mod deosebit apariţia cariei prin staţionarea lor îndelungată în cavitatea bucală, îndeosebi în locurile retentive, greu accesibile. Asocierea lipidelor (grăsimilor) în produsele zaharoase le reduce timpul de retenţie pe dinte şi, deci, nocivitatea. Aprecierea potenţialului cariogen al alimentelor se face şi în funcţie de proporţia diferitelor tipuri de zaharuri din compoziţia lor.
De exemplu, amidonul crud din plante coboară foarte puţin pH-ul, în timp ce amidonul preparat termic poate fi la fel de periculos ca zaharul. Astfel, pâinea şi combinaţia de amidon şi zahăr (fursecuri, prăjituri, cereale îndulcite) au un efect cariogen mult mai puternic decât al zahărului. Pe de altă parte, glucoza şi fructoza, zahărul din fructe şi miere este aproape la fel de nociv ca şi zaharoza.
Rolul pe care îl joacă hidraţii de carbon în geneza cariei dentare a fost stabilit pe baza unor largi experimente umane, ale căror concluzii sunt următoarele: totalul de zahăr consumat zilnic joacă un rol mai puţin important, în raport cu forma consumată şi orarul consumului; consumul frecvent, între mese, format din porţii mici, este mult mai periculos decât consumarea întregii cantităţi într-o singură porţie, cu ocazia unei mese principale; formele lipicioase sunt de 10 ori mai periculoase decât băuturile îndulcite.
Contramăsurile practice, cariopreventive, de scurtare a timpului de staţionare a glucidelor în cavitatea bucală se bazează pe:
- inducerea unei secreţii salivare rapide şi masive prin folosirea unor alimente de consistenţă crescută sau puternic aromatizate la sfârşitul mesei;
- utilizarea unor alimente „detergente” (legume, fructe crude);
- consumarea de alune sau brânzeturi la sfârşitul mesei, dar nu şi a merelor, compensează scăderea pH-ului, indusă de dulciuri;
- folosirea gumei de mestecat după consumul de dulciuri, dar nu mai mult de 15 minute, spre deosebire de clătirea cu apă, stimulează secreţia salivară şi tamponează pH-ul;
- periajul dentar, imediat după mese. În concluzie, trebuie reamintit că sănătatea dinţilor este un rezultat al receptivităţii şi consecvenţei cu care sunt respectate recomandările medicului stomatolog.