Odontologie

Odontologia reprezintă specialitatea stomatologică ce tratează lezunile carioase şi cele necarioase – fracturi, distrofii, leziuni de uzură dentară. Aceasta terapie de restaurare dentară este o latură a proteticii care restabileşte integritatea dinţilor naturali. Restaurările protetice pot fi directe – obturaţiile, sau indirecte – unidentare şi pluridentare (incrustaţii, coroane, punţi).

Procedurile de restaurare odontologică includ:

  • Obturaţii metalice;
  • Obturaţii fizionomice;
  • Incrustaţii sau obturaţii indirecte – Inlay şi Onlay (coroană parţiala);
  • Faţetări;
  • Coroane şi punţi dentare.

În mod frecvent, dinţii sunt distruşi de carii. Acestea penetrează structura dintelui şi duc la modificări anatomice la suprafaţa lui. Modelarea suprafeţelor dinţilor este importantă, atât din punct de vedere funcţional cât şi estetic. Dacă nu se realizează reconstituirea anatomică a dinţilor, apar deficienţe în ocluzia pacientului şi implicit în masticaţie.

Cu cât leziunea dintelui este descoperită mai devreme, cu atât cresc şansele ca dintele să rămână cât mai aproape de forma iniţială, fără a mai fi necesare intervenţii de odontologie majore. Astfel că, se recomandă controalele periodice pentru depistarea schimbărilor, prevenirea şi tratarea cariilor în fază incipientă.

Procedurile de restaurare odontologică pe care le utilizăm:

  • Obturaţii metalice;
  • Obturaţii fizionomice;
  • Incrustaţii sau obturaţii indirecte – Inlay şi Onlay (coroană parţială);
  • Faţetări;
  • Coroane şi punţi dentare.

De ce la noi

Considerăm că „modelarea unui dinte frontal este teza de doctorat a fiecărui stomatolog”, reuşita intervenţiei reflectându-se în obturarea dinţilor frontali. Acest proces trebuie realizat de aşa manieră încât să nu se observe faptul că pacientul este posesorul unei obturaţii pe dintele respectiv. În acest scop, în cadrul intervenţiei de odontologie folosim materiale de reconstituire de ultimă generaţie, cu o rezistenţă crescută în timp.

Iar rezultatul nu întârzie niciodată să apară. Prin folosirea acestor materiale şi datorită tehnicii pe care o utilizăm, estetica dintelui, ca urmare a intervenţiei de odontologie, este identică cu cea a dintelui natural.

Tratamente Odontologie

Tratamentele odontologice cuprind o varietate de manopere menite să amelioreze şi să vindece diversele suferinţe ale dinţilor, de la carii simple până la complicaţii ale acestora care afectează pulpa şi parodontiul dinţilor. O parte importantă a acestor tratamente este reprezentată de etapa finală a refacerii structurii şi funcţionalităţii dinţilor respectivi, prin folosirea unor materiale estetice şi a unor tehnici de ultimă generaţie, toate acestea contribuind la obţinerea unui rezultat estetic satisfăcător pentru pacient.

Tipuri de tratamente

Tratamentul complet şi complex al cariilor şi durerilor dentare; tratamentul se efectuează sub anestezie locală, fără dureri, folosindu-se materiale şi tehnologie de ultimă generaţie.

  • Obturatii fizionomice fotopolimerizabile
  • Tratamentul hipersensibilităţii dentare
  • Utilizarea de bio-materiale sub obturaţiile coronare, pentru conservarea vitalităţii dintelui
  • Obturaţii radiculare folosind tehnici moderne, de condensare şi materiale de sigilare neiritante

Solicită acum o programare la Nofal Dent!