Parodontologie

Această ramură a medicinii dentare se ocupă cu suportul parodontal al dintelui care se ştie că este „legat” de alveolele dentare (osul acoperit de gingie) printr-un ligament aşa-numit parodontal.

În urmă unei igiene deficitare cu apariţia tartrului dentar, apare o inflamaţie iniţiala a gingiei (stadiul de gingivită, cu sângerări dentare la periaj) care este reversibil.

Dacă se neglijeaza acest semnal de alarmă, boală parodontală progresează şi ia forma parodontitei cronice marginale formă superficială şi apoi profundă, cunoscută şi sub numele de “parodontoză”, în care apar pungi parodontale şi dinţii devin mobili.

În urma inflamaţiei gingivale şi a alveolelor dentare, acestea din urmă se transformă dintr-un ţesut osos dur într-un ţesut conjunctiv patologic moale, creând un mediu propice pentru noi şi noi specii bacteriene slab reprezentate în mod obisnuit în mediul oral, care contribuie masiv la degradarea suportului ligamento-alveolar al dinţilor.

Urmarea este pierderea dinţilor şi a unei cantităţi semnificative de os cu grave consecinţe. Terapia imediată, interceptivă, o realizăm prin indepărtarea tartrului cu igienizarea suprafeţelor dentare afectate, folosirea antisepticelor orale sub formă de apă de gură şi terapie combinată antibiotica, asociată. Când boală parodontală a depaşit stadiul critic se trece la extracţia de urgenţa a dinţilor afectaţi cu implantare imediată sau ulterioară augmentării osoase.

Conform Organizației Mondiale a Sănătății, aproximativ 20% dintre adulții cu vârsta între 35 și 44 de ani suferă de boală parodontală severă, fapt care face această afecțiune destul de răspândită la nivel global.

Boala parodontală reprezintă apariția inflamației la nivelul gingiilor și a osului care susţine dintele. Unul dintre factorii declanșatori este acumularea plăcii bacteriene, determinată de o igienă orală necorespunzătoare, independentă de alimentația zilnică a pacientului.

Tartrul, depozit dur și mineralizat, odată format devine un mediu propice pentru dezvoltarea bacteriilor. Acesta poate fi îndepărtat prin profilaxia periodică, de 2 ori pe an, sau prin curățarea profundă a rădăcinilor dinților sub anestezie locală.

În stadiul iniţial al bolii parodontale sunt afectate doar gingiile. Gingivita poate fi identificată de către fiecare pacient prin inflamarea gingiilor, înroșirea acestora și sângerările frecvente la periaj sau chiar spontane. Osul nu este încă afectat.

Tratamentul local al gingivitei presupune realizarea profilaxiei profesionale (detartraj, airflow, periaj profesional) însoțită de o igienă orală zilnică adecvată: utilizarea tehnicilor corecte de periaj, folosirea aței dentare și a periuței interdentare, utilizarea dușului bucal, folosirea apei de gură etc.

În cazul în care gingivita nu este ținută sub control, placa bacteriană și produșii săi toxici înving sistemul de apărare local și duc la afectarea integrității osului. Acesta reprezintă un stadiu mai avansat al bolii parodontale care favorizează apariția pungilor parodontale în jurul rădăcinilor dinților. Lăsate netratate, pot duce chiar la pierderea dinților și extinderea afecțiunii la nivel cardiac.

Academia Americană de Parodontologie recomandă ca toți pacienții adulți să realizeze anual o evaluare a sănătății parodontale care include:

• Examinarea completă a dinților, gingiilor și a țesuturilor moi
• Nivelul de tartru
• Mușcătura
• Structura osoasă
• Eventuali factori de risc